Sergiu Pascaru: Totul a început cu un joc și s-a transformat într-o companie mare cu un potențial imens

Sergiu Pascaru: Totul a început cu un joc și s-a transformat într-o companie mare cu un potențial imens

Interviu cu Sergiu Pascaru, director, studioul de Film „Pascaru Production” (Republica Moldova).

Masa rotundă «Broadcasting 2021 Moldova. Viziune tehnologică a companiilor de film şi televiziune» 29 iunie 16.00-18.00 (ora Chişinăului)
Moderator — Sergiu Pascaru, directorul studioului de film «Pascaru Production». Inregistreaza-te https://tkt-awards.com/event/moldova_2021/.

— Vorbește-mi despre  familia în care  te-ai născut, cine ți-au fost părinții?
M-am născut într-o familie de muncitori, ambii au lucrat la fabrica de bomboane ”Bucuria” încă de pe vremea Uniunii Sovietice. Mama a lucrat acolo 20 de ani, iar tata 22 de ani. De aceea (glumește) m-am născut atât de dulce.

— Ce rezultate ai avut la învățătură. A fost Sergiu un elev sârguincios?
Ca toți băieții. Am învățat bine până în clasa a VII-a, iar apoi, când am început să vin mai rar la lecții,  am început  să fumez, calitatea notelor mele a scăzut foarte mult. Totul s-a schimbat la facultate când am început să studiez din nou. Pe placul meu au fost  științe precum matematica, fizica, programarea, informatica. Mi-a plăcut foarte mult tot ce ținea de domeniul cifrelor.

Sergiu Pascaru: Totul a început cu un joc și s-a transformat într-o companie mare cu un potențial imens

— La ce instituție de învățământ superior  ți-ai făcut studiile?
Colegiul de Informatică. Tocmai se deschisese de doar câțiva ani în acel moment. Era o tendiță să mergi anume la acel colegiu. Îmi amintesc că în clasa a IV-a am văzut pentru prima dată un computer și atunci deja,  mi-am dat seama că viața mea va fi conectată de această tehnologie. Abia la facultate mi-am cumpărat primul computer. Îmi amintesc că mama mea mi-a dat o parte din bani, pentru că nu- mi ajungeau,  și am cumpărat un computer Pentium II, cu procesor 144. Slab, dar cu toate acestea aveam totul acolo. 2 gigabites de memorie, dar aveam și  filme și muzică, și unele referate. Încăpea totul. Acum am servere întregi și tot nu-mi ajunge  memorie.

Sergiu Pascaru: Totul a început cu un joc și s-a transformat într-o companie mare cu un potențial imens

Advertisement

— După absolvirea colegiului,  ce a urmat?
Am fost admis la Institutul Politehnic, am studiat la Facultatea de Calculatoare, Informatică și Microelectronică, specializarea Tehnologii Informaționale. Acolo am studiat cinci ani: primii doi ani – cu frecvență la zi, apoi am trecut la regimul ”prin corespondență”, pentru că trebuia să plătesc și un contract.

„Un prieten al șefului meu m-a observat și ”m-a racolat” 

— Ce funcție dețineai?
Primii doi ani lucram doar seara și în weekend. Studiam bine și deja am început să câștig bani din abilitățile mele de a utiliza un computer. Pot  spune că visul meu prindea aripi. Însă totuși îmi imaginam toate acestea un pic altfel. Un prieten al șefului meu m-a observat și m-a ”furat„ chiar de la șeful meu. A spus: „Dă-mi mie tipul ăsta, are mintea ageră”. Atunci mi s-a părut straniu: De ce fac asta, au o atitudine inadecvată — „dă-mi mie băiatul”? Exact ca pe un obiect.  Însă de atunci a început totul. Așa am ajuns în domeniul televiziunii.

— Care televiziune?
Nu a fost o televiziune propriu zisă. Acel bărbat  activa în domeniul filmării nunților. De la el am învățat să montez  nunți și puțin mai târziu, să le filmez.  Având deja ceva experiență în editare de imagini, m-am gândit: cum ajung oamenii să activeze în televiziune? Și dacă mă duc și  bat la ușă și spun: „Bună ziua, vreau să lucrez pentru dumneavoastră” — ce se va întâmpla? Nimeni nu-mi va lua capul.

Sergiu Pascaru: Totul a început cu un joc și s-a transformat într-o companie mare cu un potențial imens— Ai bătut la ușă, întrebarea mea este dacă ți s-a deschis?
Am făcut exact cum mi-am imaginat, dar nu am ales un post de televiziune renumit, ci cel mai simplu care își începuse activitatea recent. Vorbim de  DTV. Acum el  nici nu există. Am venit și am bătut la ușă: „Bună ziua, sunt așa și așa, aș vrea să lucrez pentru voi”. — «Ce poți face?» — „Știu să editez imagini”. — „Haide, arată-mi, așează-te la masa de montaj”. A venit o fată și mi-a dat un set de hârtii și un stick USB. În timp ce ea se plimba pe undeva, eu  editasem deja acel  video (pentru că mi-am imaginat  că anume aceasta mi se va cere să fac). Se întoarce femeia la scurt timp cu o ceașcă de ceai sau cafea, se așează lângă mine și spune: „ Haide Sergiule, să montăm”. Eu îi arăt și îi spun „Eu am montat deja”. Ea: „Cum așa!? Arată-mi! » Îi arăt, ea înțelege că nu vrea să schimbe nimic, deși aceasta era prima mea experiență de acest gen. Imaginea a fost difuzată ”pe sticlă”.  Directorul a aprobat-o și i-a plăcut pesemne,  pentru că a urmat un scurt și laconic: „Vă așteptăm luni la muncă”. Nu am vorbit despre salariu sau altceva. Luni am venit, deja și am discutat despre salariu. Chiar nu-mi păsa despre ce sumă este vorba, eu eram la televiziune.  Deja era prestigios, iar banii, aveau să vină ulterior.

”Luni am venit, deja am discutat și  despre salariu. Chiar nu-mi păsa despre ce sumă este vorba, eu eram la televiziune.  Deja era prestigios, iar banii, aveau să vină ulterior”

— Cum s-a dezvoltat cariera ta în această companie?
Mult nu am încălzit locul la DTV, am muncit două luni, erau rețineri salariale, dar nici măcar asta nu a stat la baza deciziei mele de a pleca. Au început un fel de greve ale tuturor oamenilor care lucrau acolo înainte de mine și eu nu voiam să fiu parte a acelor proteste, dar nu puteam merge la muncă doar eu singur și nici nu era nimic de făcut  dacă operatorii de imagine și jurnaliștii protestau.  Se simțea un soi de presiune  și toată lumea a început să caute un alt loc de muncă. Și atunci, tot o colegă s-a apropiat de mine și m-a întrebat: „Un post de televiziune caută un editor de imagine ești un băiat capabil, vrei să mergi acolo?” Aici am simțit că nu trebuie să zic un ”DA” ferm din start: „De ce nu te duci tu? Și tu ești editor de imagine» am întrebat-o eu. La care ea mi-a răspuns că va accepta un loc de muncă doar dacă oferta va fi și pentru soțul său, pentru că ei ambii munceau la DTV.

— Ai acceptat acea ofertă în cele din urmă?
Da, am muncit la acel post de televiziune 2 ani și jumătate. Montam o emisiune  despre construcții și reparații. În același timp, având deja niște abilități, filmam și editam  nunți. Era doar un venit suplimentar, nu pot spune că eram încântat de ceea ce fac.

Sergiu Pascaru: Totul a început cu un joc și s-a transformat într-o companie mare cu un potențial imens— Ce s-a întâmplat mai departe?
Mi s-a oferit un post de muncă la o televiziune mai prestigioasă, vorbim despre STS Moldova. Acolo am lucrat ca editor de imagine timp de câțiva ani. Iar apoi am decis să mă recalific, cât timp poți doar să montezi?  În acel moment,  unul dintre operatori dorea să devină editor de imagine, iar eu – dimpotrivă, voiam să devin cameraman. Aveam cu el o viziune diferită absolut asupra vieții. Eu eram convins că munca de operator presupune interacțiune cu oamenii, povești interesante. Punctul său de vedere era opusul: „Mergi prin ploaie, în noroi, îți strici pantofii, dar în cabina de montaj, e altfel, computer,  internet, stai la cald”.

”Eu eram convins că munca de operator presupune interacțiune cu oamenii, povești interesante”.

— Și, ați cedat rolurile?
Da, și am lucrat în calitate de operator de imagine timp de un an și jumătate. A fost interesant.

— Devine tot mai interesant! Ce s-a întâmplat mai departe?
M-am împrietenit cu doi băieți. Unul editor iar celălalt operator de imagine. Ulterior am primit un telefon de la „Prime” („Primul canal” era atunci): Mi-au spus că au un loc vacant la postul de  regizor. Ce fel de regizor am răspuns eu, nu am făcut niciodată asta?  Ei însă mi-au spus că au urmărit o perioadă activitatea mea și erau siguri  că pot face față.  Am acceptat cu o condiție, să-mi iau și prietenii cu care lucram atunci.  Și așa, toți trei am ajuns la ”Prime” la un proiect. În scurt timp, Mihai a plecat în America, și acum este acolo, deja căsătorit, are copii. Iar Denis, al doilea băiat, lucrează în continuare operator de imagine aici, la Chișinău.

Sergiu Pascaru: Totul a început cu un joc și s-a transformat într-o companie mare cu un potențial imens— Cum ai deprins noul job?
La „Prime” am debutat în calitate de  regizor al unei emisiuni  mici iar ulterior am devenit regizor al unei emisiuni live. Trei sau patru ani mai târziu, am primit un telefon de la un alt canal de televiziune, unde mi s-a oferit funcția de regizor- șef și, bineînțeles, alți bani. Vorbim despre  Jurnal TV – post de televiziune prestigios,  echipamente noi, la modă. Aici am lucrat regizor -șef timp de câțiva ani iar ulterior am fost promovat, am devenit director tehnic.

— Ce întorsătură neașteptată a destinului….
După doi-trei ani am început să mă plictisesc, s-a instaurat un fel de rutină. Era o funcție managerială, aveam 78 de persoane subordonate mie și  fiecare zi începea cu faptul că trebuia să răspund la niște scrisori corporative orientate către ingineri, operatori și editori. Cineva a întârziat la emisiunea de dimineață, când trebuia să vină la cinci dimineața sau au venit de pe teren  fără sunet.  Iată astfel  de plângeri, trebuia să le rezolv și să răspund tuturor. Eram atât de obosit de asta încât am scris o cerere de demisie.

”Era o funcție managerială, aveam 78 de persoane subordonate mie și  fiecare zi începea cu faptul că trebuia să răspund la niște scrisori corporative orientate către ingineri, operatori și editori”.

— Care a fost următorul tău loc de muncă?
Am escaladat munții României o săptămână, iar la întoarcere am primit un telefon de la fostul șef  care mi-a spus:  „Te-ai odihnit ? De luni te întorci la lucru”. Eu zic: „Nu, am renunțat”. Și el mi-a răspuns: „Ți-am mărit puțin salariul, așa că întoarce-te”. Am căzut deacord pentru cei câțiva mii de lei pe care mi i-au dat, și așa am mai lucrat șase luni. Mi-am amintit din nou toată această rutină și de ziua mea mi-am făcut un cadou, am scris din nou cererea de demisie. Mi-am spus: „Este de rău augur să mă întorc” și am plecat. Mai mult decât atât, am plecat spre nicăieri.

Sergiu Pascaru: Totul a început cu un joc și s-a transformat într-o companie mare cu un potențial imens— Ce s-a întâmplat mai departe?
Îmi plăcea foarte mult să filmez concerte, încă îmi place filmarea cu mai multe camere. Iată atunci mi-am creat propria companie,  nu aveam nevoie de ea în acel moment, știam doar că nimeni nu vrea să lucreze cu noi oameni, cu noi companii. Dar peste doi sau trei ani nu va mai fi nouă, vom avea experiență și abia atunci, firma mea avea să funcționeze ca pe roate. Dar cumva totul a început să ia avânt, a început să funcționeze: am intrat într-un fel de flux al evenimentelor, astfel de firme nu existau atunci, iar eu am pus bazele unui ”production” care știa să facă ceva.

— Ce vrei să spui cu  „știa să facă ceva”?
În țară erau  câteva producții, dar erau angajate în publicitate scumpă, iar ceea ce am putut noi oferi, era altceva. Nu voi spune că am revoluționat piața, dar a fost o coincidență, am avut noroc. Cu toate acestea, am abandonat ideea acelei stabilități, sufletul meu era neliniștit, tânjeam după vechiul meu job.  La care soția mea mi-a spus: „Luna aceasta ai câștigat de trei ori mai mult decât atunci când lucrai pentru „Jurnal ”? Ia-o ușor! Ce s-a întâmplat?» Erau doar câteva luni de când plecasem. Abia atunci mi-am dat seama că totul este în regulă. Soția m-a încurajat și mi-a spus „Înțeleg că ești soț, trebuie să-ți „întreții familia, dar o poți face chiar și fără „Jurnal TV”.

— Care au fost primii pași în inițerea afacerii tale?
Datorită faptului că sunt tehnician, sunt foarte atent cu tehnologia și știu ce să cumpăr, în ciuda faptului că este scump, știu că merită. Eu aveam  echipament care fie nu era disponibil la Chișinău, fie era, dar nu de o asemenea calitate. Astăzi am cel mai mare ”Rental house” din Moldova. Conform standardelor locale, este cel mai mare. Însă dacă e să-l  compari cu Moscova, București sau Kiev, este foarte modest.

Sergiu Pascaru: Totul a început cu un joc și s-a transformat într-o companie mare cu un potențial imens— Ești singurul fondator?
Nu am parteneri, fac totul singur și ceea ce câștigăm este investit în echipamente. În plus, nici cererea nu este atât de mare. Când mă gândesc câte lumini  sunt cumpărate la Moscova, am prieteni la Moscova care, de asemenea, au ”rental„  sau producție și când vorbesc despre amploarea lor eu le spun: „Avem o populație de 2,5 milioane de oameni, noi nu avem nevoie de atât de mult echipament„ Și mai glumesc uneori: „Nu avem atât de mulți kilowați pentru a conecta aceste lumini”. Așa a apărut a doua afacere ”Rental house” și producția propriu -zisă. Pe lângă concerte, filmăm videoclipuri și diverse filmulețe.

— Este piața moldovenească prea mică pentru producția de seriale TV?
Acum vreo patru sau cinci ani m-am „îmbolnăvit” foarte mult de film și cinematografie.  Acum mă îndrept în direcția cinematografiei și încerc să creez această industrie în Moldova. Aici nu s-a mai  filmat nimic de vreo 30 de ani. Odinioară „Moldova Film” a fost unul dintre cele mai bune studiouri de film din Uniunea Sovietică. Acum el e  jefuit, împărțit și practic nu a mai rămas  nimic în afară de clădirea în sine, care se prăbușește și ea.

”Am filmat deja 15-20 de filme, dar el este unul dintre filmele care merită, plus are și un buget bun”.

Cu toate acestea, am înregistrat și succese. În 2019, am filmat o peliculă. Aceasta este prima producție comună cu Moscova din ultimii 30 de ani, oficială, la nivelul Ministerului Culturii din Moscova și al Ministerului Culturii din țara noastră. Acesta este prima peliculă filmat vreodată pe teritoriul Transnistriei. Tipul s-a născut în Moldova, a trăit în Transnistria, acum este la Moscova și e un regizor este foarte talentat. Deci, cred că această peliculă ar fi fost un succes dacă nu începea  pandemia, pentru că o pregăteam pentru Festivalul de Film de la Cannes. Dar, cred că nu este totul pierdut. Este clar că acum  există mai multă concurență, dar cred în succesul acestui film. Am filmat deja 15-20 de filme, dar el este unul dintre peliculele  care merită, plus are și un buget bun.

Sergiu Pascaru: Totul a început cu un joc și s-a transformat într-o companie mare cu un potențial imens— Adică 15-20 de lungmetraje!?
Da, aici intră și  filme scurte și filme de lung metraj, totodată filme de coproducție, când filmăm împreună cu cineva, pentru că este costisitor să filmezi singur. A coincis cumva cu faptul că atunci când m-am „îmbolnăvit” de cinema, a apărut și Centrul Național pentru Cinematografie din Moldova. A coincis cumva că niște bani din bugetul de stat au început deja să meargă și pentru sectorul de  film  și, pe de altă parte, avem Pascaru Production, care închiriază echipamente.

”În general, pentru film am oferit totul gratuit, chiar am anunțat studenții care studiază  la Institutul de arte că „dacă filmează filme, pot să mă contactezi, și le voi oferi totul gratuit”.

În general, pentru film am oferit totul gratuit, chiar am anunțat studenții care studiază  la Institutul de arte că „dacă filmează filme, pot să mă contacteze și le voi oferi totul gratuit”. Bineînțeles nu toată lumea a fost cu bun simț.  Prima dată când au venit, au văzut că totul era cu adevărat gratuit și apoi au început să mintă că filmează un film, dar de fapt se duceau și filmau  videoclipuri  sau reclame pe care le postau pe Facebook. Mi-am dat seama atunci că profită de bunătatea mea, și am pus punct ”actelor de binefacere”  Acum am ajuns la un nivel diferit, filmăm deja cu alte țări. Dacă anterior  exista o coproducție între producțiile locale la scară mică, acum avem un nivel diferit. Acum o jumătate de oră am vorbit cu producători din Moscova, pregătim din nou filmarea unei pelicule cu același regizor dar cu producții diferite. În paralel, avem și prieteni în Ucraina cu care am pregătit filme. Din cauza pandemiei, totul a fost pus pe stop, însă încet dar sigur reluăm procesul de creație. 

— Seriale artistice nu ați încercat să filmați cu Moscova?
Da, am un prieten la Moscova care s-a oferit să filmeze  seriale.  Dar aici sunt nuanțe,  în Moldova, cinematografia nu este o industrie. Oricât de mult aș dori să o creez, nu are rost să o fac pentru piața din Moldova, deoarece piața este foarte mică, nu dă roade.

— Am avut în vedere să filmezi în Moldova și să difuzezi în Rusia?
Producția noastră este ieftină, oamenii sunt și mai ieftini și totul este practic mai ieftin aici. Ar fi probabil interesant. Pe de altă parte, există probabil unele capcane. Cel puțin vă pot spune de ce nu este rentabil să faceți filme pentru piața noastră. Am avut o conversație cu o persoană cu putere de decizie. Eu zic: „Cât sunteți dispus să plătiți pentru un episod din serial?” El spune: „Dacă este foarte bine, 4-4,5 mii de euro, nu mai mult”. Eu zic: „Asta este foarte puțin”. El spune: „Da, dar cu toate acestea, pentru acești bani pot cumpăra un serial TV britanic cu o vechime de  4-5 ani în Amsterdam sau la mipcom din Cannes, pe care îl cumpăr, traduc și titrez, și gata, am un serial gata făcut, și nu trebuie să investesc mai mulți bani». Din aceste considerente nu funcționează această piață, aici!

Sergiu Pascaru: Totul a început cu un joc și s-a transformat într-o companie mare cu un potențial imens— Deci, ce urmează?
Acum sunt responsabil de oamenii care lucrează deja aici, pentru că este ușor să dai din  deget și să închizi ușa la cheie, dar deja îi lași pe toți acești oameni fără venituri, fără un loc de muncă. Mai presus de toate, acum deja lucrurile se  mișcă.
Plus concurență: nu aș vrea să ating niște culmi și apoi să renunț la tot. Trebuie să concurăm cu cineva, pentru că sunt băieți tineri care deja călcă pe urme. Mă întreb deja: ce se întâmplă dacă? Pentru că există noi tehnologii, VR, cu care nu sunt foarte familiarizat, dar cu toate acestea nu vreau să mă simt ca tatăl meu când l-am învățat cum să folosească Nokia 33. Încă nu mă simt ca un moș în vârstă care spune: „Lasă-mă în pace, am o cameră, am un fel de telecomandă veche, nu am nevoie de altceva”. Vreau să trec la optică, și vreau să exclam cu admirație că, toate concertele mele au fost deja filmate în 4K.

”Încă nu mă simt ca un moș în vârstă care spune: „Lasă-mă în pace, am o cameră, am un fel de telecomandă veche, nu am nevoie de altceva”. Vreau să trec la optică, și vreau să exclam cu admirație că, toate concertele mele au fost deja filmate în 4K».  

Aceasta este o sarcină prioritară acum, deja de doi ani. Există camere, există telecomenzi, dar cum să transmit un semnal de la camere la console 4k, cu excepția opticii, nu prea înțeleg. Dar o vom realiza. Cred că încă nu există cerere, dar în țara noastră se întâmplă foarte des, nu ca în întreaga lume normală, cererea creează ofertă și, dacă ies și spun că pot filma în 4K, atunci și concurenții vor fi nevoiți să o facă, ca să nu rămână în urmă. Acesta este motorul progresului: cineva a inventat sau a făcut ceva nou, preluând astfel o parte din  clienți și toți ceilalți, trebuie să țină pasul! 

— Cum este viața lui Sergiu Pascaru în afara carierei? Unde și cum ți-ai întâlnit soția?
La Colegiul de Informatică. Ea este specialist IT. La început eram doar buni prieteni. Ulterior, eu am mers la Politehnică, ea a mers la ASEM (Academia de Științe Economice). Ne sunam aproape în fiecare zi, atunci chat-uri nu existau. Îi povesteam  multe despre prietenii și aventurile mele. După un timp, am devenit foarte apropiați, i-am sugerat deja să devenim mai mult decât prieteni. Ea m-a refuzat, a spus: „Nu vreau să pierd un prieten din cauza unei plăceri efemere”. I-am promis că nu va pierde un prieten ci va câștiga un soț. Și m-am ținut de cuvânt.

— Aveți copii?
Da, am doi băieți minunați. Unul are 13 ani, iar al doilea are doar doi ani.

Sergiu Pascaru: Totul a început cu un joc și s-a transformat într-o companie mare cu un potențial imens— Soția ta este casnică?
Nu, ea lucrează cu mine. E în concediu de maternitate de la locul de muncă de bază,  dar mă ajută foarte mult aici și judecând după volumul de muncă, probabil că nu se va întoarce acolo, pentru că am nevoie de ea lângă mine. Nu avem suficiente brațe de muncă. Și aceasta deoarece totul a început cu un joc dar a devenit în timp o companie mare cu potențial imens.
De multe ori mă prind la gândul: De ce am nevoie de toate acestea? Sunt bine, am o casă mare, am o mașină, un câine, am doi copii minunați, am o viață îndestulată, de ce am nevoie de mai mult?

Editor, traducere: Rodica CravcencoSergiu Pascaru: Totul a început cu un joc și s-a transformat într-o companie mare cu un potențial imens

close

Подпишитесь

на нашу рассылку!

close

Рады, что Вы с нами!

Подпишитесь, чтобы регулярно получать контент!

Advertisement